Doar Povesti

Soarta sau Speranta

După cum am publicat în în câteva din articole, se cunoștea de la sine că soarta mea era… dezamăgitoare, sau cel puțin eu am fost dezamăgit de soarta.

Începusem să trăiesc cu speranță:

speranță de a găsi pe cineva la care să țin,

speranță de a mă îndrăgosti,

speranță de a iubi,

speranță de a fi iubit,

sepranta că cineva să tina la mine,

speranță.. speranță… speranță.

Într-un final speranță mea a devenit o realitate și un vis împlinit.

Să începem cu începutul :))

În tinerețe “nu că aș fi prea bătrân acum :)) ” adică totuși, când scriu acest articol am doar 33 anișori, deci sunt încă tânăr după spusele mele, revin… În tinerețe nu pot să mă laud că eu am avut, că eu am făcut, că eu am dres și am cules, că nu am cules și nu prea am dres mai nimic, însă am avut câteva încercări eșuate precum o balena pe o plaja încinsă plina de oameni ce se uitau mirați și se intrabau “ce se întâmplă?”….

Acele eșuări m-au făcut să realizez că în viață dumnezeu iți da dar nu iți baga în traista, așa că trebuie să lupți, să lupți pentru tine în primul rand, apoi să lupți pentru cei pe care îi iubești și te iubesc, apoi să lupți pentru cei ce iți sunt aproape. Într-un cuvânt “să lupți”

Eiii… și eu am luptat, ohohoooo… dar cât am luptat, am luptat pentru tot, înafară de mine, până într-o zi, că aici am vrut să ajung și abia acum începe povestioara.

Într-o zi, eu tinerel încă, am zis GATA, vreau să întâlnesc și eu pe cineva care să înlăture cuvântul speranță din viață mea… și cu un mare curaj pe care l-am avut am decis să îmi instalez o aplicație de chat, dating sau cum vreți voi să spuneți.

Acum ce vă imaginați voi, că totul a fost roz, că gata a sărit iepurele… :))) ….. nici macar pe aproape, gândiți-vă că aplicația am instalat-o când eram tânăr fecior :)).

Bun odată instalata aplicația, am început să dau și eu nitcavai like-uri, cate un mesaj cu ‘buna” pe ici pe colo, dar a naibi soarta, că acum mă leg și de ea :)), nu, nu și nu, ea nimic, mă… da nimic nu se lega de mine, parca ziceai că exista acolo o bulina care însemnă “NU VĂ APROPIAȚI, EL ESTE CU SPERANȚĂ”

Să o scurtez.. a durat câțiva anișori, în care am dezinstalat aplicația, iar am instalat-o, iar am dezinstalat-o și tot așa, știți.. că la pescuit, mai arunci undita, mai o scoți, mai schimbi rama, etc. Până mai curând, când am reinstalat aplicația după ceva timp, pe care se pusese deja praf, am suflat praful după ea și am zis, gata speranță, sunt pregătită să mă despart de tine.

Și am așteptat să văd daca se întâmplă ceva, hmm… și nimic “asta se întâmplă cu ceva timp înainte să intru în concediu’ , daca nu știați, DA…, am un loc de munca, însă lașam asta deoparte, another time, another story.. Bun, plecat în concediu, într-o seara de “nu mai stiu ziua” :)) am zis gata, îmi dezinstalez aplicația și nu o mai instalez niciodată, dar am zis să mai aștept puțin, macar 5, 10 minute… aici cred că a intervenit SOARTA.

Și ce credeți, mai dau un like și mai bag în seama o persoana iar magia s-a produs, MĂ BĂGAT ȘI EA ÎN SEAMA, eu prost fiind, că doar asta îmi vine în minte când mă gândesc la acel moment, nu prea mai aveam inspirație, genul acela de fraze de agățat, macho man, etc, nu că aș fi avut vreodată :)),  am băgat-o în seama mai timid să zicem cu buna ce faci, de unde ești, cați ani ai… bineînțeles, toate datele erau deja trecute în profilul ei, dar na, cum am mai zis PROST.

Totuși am vorbit puțin pe acel chat, dar nu prea îmi convenea, sincer mesajele le vedeam greu că nu îmi apăreau la notificări decât după ceva timp mai îndelungat și am început să o întreb daca are facebook, daca vrea să vorbim în alta parte, cum ar fi facebook, whatsapp, mai degrabă eu încercam să îi cer numărul de telefon dar nu știam cum. Eeei dar fata :)) … știa ea ce știa și nu se lasă așa cu una cu doua, nu voia să îmi dea cele menționate sau cel puțin încercă să analizeze situația.

Eu în concediu, nu îmi mai ardea mie de vizite, de etc… mi se aprinsese călcâiele, uitandu-mă cu fiecare ocazie la pozele ei de profil… până într-o zi când într-un final hotărâtă mi-a zis să îi dau add pe facebook, dar până la urma am făcut eu cum am făcut și tot ea mi-a dat add pe facebook :)), na sincer nu găseam profilul ei. Bun… să sărim peste partea asta jenanta, desi au fost mai multe parti jenante în aceasta povestioara, am început noi să vorbim pe mess “facebook” de una de alta, am început să o întreb de etc, etc, etc, chestii ce mă interesau pe mine despre ea…. ea însă nu prea îmi trimitea mesaje, îmi răspundea cu cate un cuvânt doua, cate o propoziție scurta “mai exact fraza :)” și până la urma i-am dat numărul meu în speranță că mă vă suna. De unde, nu m-a sunat :(, însă după ce am mai vorbit câteva zile “doua sau trei” am ajuns eu acasă la tara și într-un final mi-a dat numărul ei de telefon. Deci, cred că a fost momentul meu, nu mai era nimeni în jurul meu, nu mai vedeam pe nimeni, nu mai știam nimic de nimeni, vedeam doar numărul și așteptam momentul să-mi fac curaj să o sun, inima îmi bătea nebunește, mintea îmi era plecata departe, mă gândeam “cum să fac, ce să îi spun, ce îmi vă spune”.

Până la urma mi-am făcut curaj și am sunat-o. La telefon, o voce minunata ce m-a topit instantaneu, m-am îndrăgostit de vocea ei pe loc.

Tot am început eu cu întrebări, chestii, încercam să o fac să vorbească mai mult, începuse să îmi placa să o ascult, desi lafel că în mesaje, nu scoteam prea multe cuvinte de la ea.

În aceeași vreme, trebuia să ajung la mare, ocazie buna să o cunosc în persoana, i-am spus că ajung la mare sâmbăta, că ne putem vedea, că voi merge prin Eforie, apoi voi putea ajunge în Constanta să ne putem vedea. Toate bune și frumoase, nu stiu daca în noaptea aceea am închis ochii 2 ore, dimineața am început cu mesaje, etc, etc, până am ajuns în Eforie, unde mi să luat tot elanul “fata nu mai era disponibila să ne întâlnim în acea zi”, deci mi-a picat cerul în cap, am început să am filme, am început să mă gândesc că nu mă place, că are pe altcineva, că nu vrea să ne întâlnim, desi ea îmi explicase din ce motive nu ne putem vedea.

Bun, toate bune și frumoase, i-am trimis o poza când eram prin Mall în Constanta, am mai stat până seara pe acolo și apoi am plecat către tara.

Odată ajuns am zis hai să o sun să văd ce face, cum este, am zis ‘asta este, nu am ce face, voi rabdă”. Totusim, speranță mi-a fost de folos în acea seara de Sâmbăta 14 August, când, printre cuvinte “începuse să vorbească mai mult, ceea ce îmi placea enorm” am auzit ceva magic “nu poți veni mâine să ne vedem?”

Am ramsa mut pentru o secunda, nu știam cum să fac, cum să rezolv situația data.. știam că trebuie să vina un coleg să mă ia de la tara să mă aducă înapoi în București și am profitat de ocazie. Am început să mă uit la mersul trenurilor, eram dispus să-mi încalc jurământul “next time, another story chestia cu jurământul”, am început apoi să dau telefoane, cum necum, am reușit să dreg situația și am reușit să îi răspund “da, voi veni mâine la Constanta să ne vedem”.

Noaptea, lafel nu aveam somn, așteptam cu nerăbdare să se facă dimineața, ceea ce să și întâmplat, însă mașină cu care trebuia să ajung la Constanta a întârziat, iar eu tot așteptam.

După amiaza am reușit să plec către Constanta, către locul de întălnire… odată ajuns, bineînțeles că un cavaler ce sunt

:))) “asta este buna, până și pe mine mă bufnește rasul”, am luat o floare, mai exact un TRANDAFIR pe care l-am ales personal cu atenție.

poza făcută la aproape o săptămână după ce l-am dăruit

Ajuns la locul de întălnire, așteptarea a devenit din ce în ce mai grea, minutele parca treceau că orele sau și mai greu, până când…. am primit acel apel mult așteptat “alo, unde ești, nu te văd”, deci daca mă putea filma cineva în acel moment, cred că făceam pe mine de ras acum daca mă priveam, eram transpirat, tremuram tot, abia mă mai țineam pe picioare, ce să mai.. aveam EMOTIII, dar în același timp eram foarte bucuros, precum un copil care își primește jucăria preferata.

I-am oferit trandafirul, am mers umpic pe lângă o fântână “o încercare nereușită de plimbare” pentru că eram foarte emoționat, am întrebat mai mult balbaindu-mă ‘cred eu” daca dorește să mergem la restaurant să bem un suc/cafea.

Odată ajunși acolo, am început să vorbim “mai mult ea, eu parca nu mai știam să vorbesc”, eram pierdut în privirea ei, ochii aceia, ochii aceia verzi mă făceau să mă topesc, mă pierdeam de fiecare data când îi priveam și mă priveau. Superba, pur și simplu superba, au trecut cele doua ore cât am stat la cafenea parca zici că au fost doar cinci minute. Îmi doream să mai stau, îmi doream să o iau în brațe, să o sărut să nu-i mai dau drumu niciodată “tot ce am putut face, a fost să o țin de mana”, aveam palmele transpirate, încercam să îmi revin, îmi ziceam în minte, trezește-te, ești aici ea este aici, fă ceva. dar nu reușeam.

La insistentele colegului de munca, ne-am ridicat de la masa și am mers către el “așteptă pe o banca în același parc unde era și cafeneaua, cu noi mai erau și verișoară mea și o prietena de a ei”, i-am făcut cunostiinta cu ei, sau m-ai degrabă și-au făcut cunoștință că eu eram praf, apoi ușor am plecat către stația de unde ea trebuia să ia autobuzul.

În statie a fost uimitor, în sfârșit a fost momentul acela de apropiere, am luat-o în brațe, nu voiam să îi dau drumul “al naibi autobuz afurisit, nu putea să facă până ceva, să ajungă mai tărziu”, voiam să mai stau cu ea, însă a venit și vremea despărțirii, am pupat-o, ne-am luat rams bun și am plecat fiecare pe drumul lui cu gândul că vă urma și o data viitoare.

CEEA CE ÎMI DORESC SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎN CURÂND

Am uitat să vă spun dragi cititori, ziua în care ne-am văzut pentru prima data a fost DUMINICA 15 AUGUST

mai multe în curând…..

Hits: 24

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ArabicChinese (Simplified)DutchEnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
RSS
Follow by Email
Instagram
WhatsApp